duminică, 26 octombrie 2008

cu 3 in fata

pragul in sine l-am trecut fara incidente majore. m-am felicitat pentru hotararea psihologica de care am dat dovada timp de 24 de ore si pentru curajul cu care am primit urarile. am crezut ca scap nevatamanata, doar cu ridurile (de expresie) pe care incerc sa le astup cu fond de ten. si totusi...semne ale trecerii mele au inceput sa tot apara pe parcursul ultimei saptamani.

cineva s-a uitat la poze in care figuram si eu si a remarcat ca acum un an aratam de 14. acum prababil ca imi arat doar varsta... :( ...adolescenta mi-a fost marcata de faptul ca nu am imbobocit in acelasi timp cu majoritatea fetelor, dar rasplata am primit-o pe toata perioada anilor 20... ai mei. da, acum cativa ani inca mi se mai cerea buletinul cateodata daca imi comandam o bere. e clar ca pierdut acest avantaj competitiv...

apoi un prieten pe care l-am sarbatorit saptamana asta imi spunea ca atunci cand a facut 30 a fost la fel de deprimat, dar ca intr-un an s-a repus totusi pe picioare. ca dovada a hotarat sa faca in ciuda anului in plus dand o petrecere ca in tinerete. tot el mi-a marturisit ca simte cum sentimentul libertatii absolute, a posibilitatilor nelimitate, a ramas undeva in urma, stans cu usa de deciziile luate pe parcursul unei intregi decade. am dat din cap intelegator, zambind trist la gandul ca nu sunt singura care inoata in ganduri asa batranicioase.

ce-i drept, degeaba ma ascund dupa deget. dupa ora 1 adorm pe scaun chiar daca stau langa boxe, nu mai pot sa beau decat doua pahare de vin inainte ca ficatul sa-mi protesteze, am capatat privirea aia dezaprobatoare de fata batrana (nu are de-a face cu statutul marital) pentru rezistenta si prospetimea celor de 20 de ani.... da, astia sunt termeni de comparatie valizi.

si totusi ma incapatanez. nu vreau sa capitulez inca. inca pot lupta cu arme de nadejde ca fustele scurte pe care le port in timpul liber. sau miscarile de dans cu care pustimea nu e la curent. ...acum scotocesc dupa argumente suplimentare, dar se pare ca ma lasa memoria sau maturitatea timida si insuficient dospita isi cere drepturile si nu accepta sa o fac de ras...

oricum, astept cu nerabdare sa vad ce alte semne cu 3 in fata mai primesc.

Niciun comentariu: