capat de linie

aseara s-a decis ca e prea obosit ca sa ma mai poata insoti in calatoria pe care am facut-o vreme de 17 ani impreuna si a plecat. m-a lasat in drum, cu bratele devenite brusc prea incapatoare in lipsa prezentei lui moi si lenese, cu auzul chinuit de lipsa torsului lui recunoscator. o sa imi fie dor de privirea mieroasa, de pernutele lui fine, de felul in care ma intampina mangaindu-se de piciorul meu si de cel in care "certa" vrabiile de la fereastra si "pastea" (da, da) iarba.

ii sunt recunoscatoare ca mi-a tinut de urat in singuratea adolescentei si ca m-a iubit generos. sunt fericita ca am avut impreuna o viata rasfatata, plina ca si burta prin care se distingea pana nu demult :).




dar, cum nimic nu dureaza o vesnicie, gore s-a incolonat in sirul celor dragi care au plecat in ultima vreme sa mai incerce si altceva decat viata...

p.s. iertati-mi penibilitatile sentimentale, dar doar asa stiu sa-i plang lipsa.

profetii care se autoimplinesc

asteptarile noastre ne determina adesea sa provocam, inconstient, situatiile in care credem.

"imaginati-va ca sunteti grabiti, iar in asemenea imprejurari, de un singur lucru va este teama: sa nu va aflati in spatele unui sofer in varsta, la volanul unui citroen bx. pretindeti ca aceste persoane circula cu viteza mai mica decat celelalte si va incurca in trafic. accelerati un pic si, la intrarea intr-o intersectie, va treziti exact in spatele unui asemenea tip de vehicul. n-aveti nicio sansa, de asta va temeati. conduceti atunci putin mai agresiv. aveti tendinta sa va apropiati mai mult de aceasta masina decat daca ar fi fost vorba de un alt vehicul. in acest fel, incercati sa ii semnalati soferului ca va grabiti si ca ar trebui sa inainteze la randu-i mai repede. reducerea distantei va permite totodata sa va pregatiti sa il depasiti, atunci cand se va ivi o oportunitate. persoana din citroen e nelinistita din cauza stilului vostru de condus. isi doreste doar sa o depasiti. isi va reduce viteza, conducand si mai calm decat de obicei, ingrijorata ca are in spate un fanatic al volanului. aceasta reactie va va intari credinta in comportamentul pe care tocmai l-ati provocat: conducatorii de bx-uri circula incet."

concluzie: feriti-va de certitudinile voastre, ele va pot determina sa va comportati in asa fel incat aceste credinte se vor confirma ulterior.

din "Mecanismele comportamentelor cotidiene" - serge ciccotti

relatii interrasiale

mesaj de background: daca te joci cu mama natura si nu respecti limitarile ramurii trofice din care faci parte, odraslele tale vor fi niste porci.

final de epoca

timpul are minunata calitate de a se dilata sau contracta in functie de perceptia noastra. ei bine, pentru mine se incheie o saptamana foarte lunga si in acelasi timp foarte scurta in care mi-am permis luxul de a-mi raspunde intrebarii "cum ar fi fost daca...".

nu, nu am fost pe o insula cu nisip alb (unde imi doresc totusi sa ajung la un moment dat), nu am facut cursuri de dans, nu am avut timp sa meditez sau sa imi pun in practica maretele planuri. am stat acasa si am pacalit timpul. mi-am pus obiceiurile de robot in cui si m-am bucurat de liniste, de familie si prieteni, de momentele magice ale lenevelii in patul cald, de torsul pisicii mele.

m-am cautat la doctori (nu asta a facut experienta reusita :P), dar acesta a fost doar pretextul sau nevoia travestita de a iesi din casa. m-am bucurat ca nu am gasit locuri de parcare aproape de locurile in care trebuia sa ajung pentru ca am mers agale pe jos si pentru prima data in multi ani am avut ragazul sau curajul sa privesc in jurul meu si sa vad frumusetea intruchipata in cer, oameni sau case vechi, cu povesti soptite prin vita de vie uscata sau prin obloanele grele.

am fost un spectator disciplinat, ascuns in spatele unei cafele pe care am sorbit-o cu placere la indecenta ora 10 a diminetii intr-o zi oarecare a saptamanii. am cascat ochii mari in foamea de a inghiti cat mai multa din forfota orasului. recunosc ca omul mic si egoist din mine a suras satisfacut cand trecatorii infrigurati ma priveau fie cu o umbra de invidie, fie nedumerire din cauza posturii relaxate pe care o afisam. oricum, eram fericita pentru ca inainte de a ma aseza la masa (pe care am considerat-o o rasplata meritata) am avut parte de cateva semne primite ca bonus. am invatat pe o distanta de 200 de metri ca, desi uneori nu are sens unde te poarta pasii, exista un motiv pentru care mergi intr-o anumita directie, ca daca stii cam ce vrei, dar nu te agati de acel lucru cu disperarea de a nu reusi, ti se iveste oportunitatea. de unde am tras concluzia ca nu trebuie fortat nimic. in plus, ma gandeam pe drum la bunica mea si mi-a aparut in cale o batranica pentru care am luat ceva de-ale gurii. pentru mine a fost un semn ca bunica ma iarta ca nu o port in gand atat de des cat ar trebui si eu insami mi-as dori.

am simtit atunci ca am castigat in fata timpului si as fi vrut sa inghet acolo, sa-mi lipesc nasul de ferestra si sa nu mai fac altceva decat sa ma uit la cel mai mare reality show numit viata.

a fost reconfortant sa ma opresc din impinsul rotii de moara, sa nu cosum resurse participand la bunul mers al lumii. protejata de sticla, fara timpul care sa imi sufle in coaste, am devenit sincera cu mine si cu ceea ce mi-as dori sa mi se intample mai des. Raspunsurile nu i-ar ferici pe cei mai multi, dar macar stiu cum stau.