am fost si eu ieri la o scaldatoare mai ferita de ochii lumii, unde apa nu e indoita cu alte lichide neidentificate aurii, si unde poti sa dai din toate membrele ca sa faci o tura de bazin. un loc unde lumea vine pentru clipocitul apei, nu pentru defilarea in costume de baie. m-am bucurat de gazon, de putina umbra si de prieteni.
aproape ca motaiam cand privirea mi-a luat-o razna. aveam soarele in fata, iar astrul mi-a fost acoperit de o silueta masculina care se indrepta agale spre zona in care sucombasem temporar. increzator in sine, cu miscari de felina. fata ii era comuna, de familist neimpacat cu situatia, sarit bine de cei 35 de ani pe care ar fi vrut sa ii afiseze. pectorali nu avea, sau erau bine ascunsi sub paturica de par tesuta rar. ok, deci nici aici nu se ascunde secretul increderii lui, mi-am zis. am gasit raspunsul o secunda mai tarziu instalat bine in slipii lui rebeli, cu imprimeu de leopard, care se ingustau increzatori spre zona dorsala si sfarseau ascunsi intr-un platou fara vegetatie. probabil si-i achizitionase cand fiara inca facea ravagii in savana de pe salbaticul litoralul romanesc.
nu ma intelegeti gresit. nu ma omor dupa exponatele de gradina zoologica. prefer sa le stiu la umbra unor boxeri, nu zgaindu-se la mine din custile lor mult prea stramte. cred in libertatea lor. tocmai de asta mi-a fost mila de animalul ranit, pe care stapanul il tara peste tot ca pe un talisman pretios. era clar ca fiara pensionata voia sa fuga, dar spandexul leopardin o tinea pe loc.
pe aceasta cale fac apel la toti stapanii de buna credinta: tineti-le la umbra, va vor fi recunoscatoare....
duminică, 24 august 2008
miercuri, 20 august 2008
de ce nu pot sa trec la downshifting
downshiftingul e curentul pe care l-as imbratisa de azi....
eu cica as corespunde cerintelor: sunt tanara, casatorita (deci un venit suplimentar), nu am copii (numai bine, nu am guri in plus de hranit), lucrez la o multinationala (se presupune ca mi-am pus deoparte bani albi pentru zile negre) si foarte blazata.
downshifting-ul ar parea sa fie solutia salvatoare pentru mine. mi-as da demisia, as incepe sa ma trezesc la 9, mi-as bea cafeaua (chiar daca eu nu beau decat cand imi pica ochii pe tastatura) pe terasa, apoi as pleca catre fundatia la care as deveni voluntara si as mangaia pe crestet niste catelusi nefericiti. m-as intoarce la 3-4 acasa, as sta pe net si as scrie pe blog pana pe la 6, apoi mi-ar veni sotul acasa si l-as lua sa bem o bere cu prietenii in oras. in zilele in care nu m-as duce la fundatie as citi stand in varful patului, sau m-as juca cu photoshop-ul. iar in weekend am da o fuga la munte sau la marea altora (daca mergi la noi, numai downshifting nu se numeste ca tb sa scoti din buzunar mai mult decat ar putea sa dea unul trecut la salariul minim pe economie; iar faza cu vama veche, desi e foarte cool, pe mine nu m-a prins niciodata) sau, asa cum visez, in vreo capitala europeana (dar cu low cost-ul ca sa fiu in trend). sau mai bine m-as muta la tara ca sa fiu ferita de tentatii si sa ma concentrez numai pe lucrurile simple, dar esentiale. asta dupa ce ai mei ar face un infarct ca le-am vandut casa la care am muncit nu stiu cati ani si pe care urmau sa mi-o lase mostenire. in genere, m-as putea ocupa full time de lucrurile la care am visat, dar pe care, dintr-un motiv sau altul, le-am tot amanat: mai multa comunicare senzoriala cu consortul, dansul, calatoriile, inotul, masajul si in genere tot ce am mentionat mai sus.
dowshifting-ul ar insemna sa nu mai imi iau haine de firma (nu ca acum m-as imbraca de la Gucci sau nu stiu ce designer pe val. nu nu imi voi mai lua nici macar de la d-alde mango sau zara, temple al consumerimului. caaah). sa nu mai stau la hoteluri de 5 stele (in viata mea am calcat de doua ori in asa ceva: o data cand am mers in singura mea delegatie de pana acum si apoi in luna de miere). as regreta totusi jacuzzi-ul (da, recunosc ca e o placere decadenta). ok, pot sa trec peste aceste aspecte neesentiale.
raman insa detaliile... de exemplu, cine gateste, spala, calca si da cu aspiratorul? cu calcatul si spalatul merge cum mai merge, dar eu gatesc doar de cateva ori pe an: omlete, paste si orez. punct. in rest, cantina si pachetul de la mama sa traiasca. ca downshifter cantina sau supermarketul pica, iar mama nu imi va putea gati la infinit. ok, deci imi suflec manecile si trec la aparat. cu experienta mea si cu produsele organice la care voi apela ca parte a noii mele filozofii de viata, imi voi consuma zilnic 2 ore pt asta (am testat deja. in plus, daca merg pe principiul mancarii sanatoase ar insemna sa gatesc zilnic si sa fac o portie separata si pentru sotul care munceste pentru amandoi si pe care nu il pot convinge ca alta mancare decat cea moldoveneasca e comestibila). bun... bag asta in program de la 4 la 6, fix cand era intervalul dedicat comunicarii online si decalez celelalte activitati.
mai departe, de unde bani pentru cheltuielile casei (numai gazele, de exemplu, ne rup iarna - 10 -15 milioane, dar deh stau la casa, sunt o decadenta) si utilitati (internet, mobil - ca sa tin legatura cu lumea). din salariul sotului...care nu are pe ecuson cuvantul magic "manager". de doctor nu am nevoie. eram sanatoasa la ultimele analize.
de restul placerilor vinovate ma pot priva. nu ma mai duc la salon sa imi dau jos parul. aparatul bate ceara, desi nu e pe gustul meu, sunt dipusa la concesie. fata mi-o pot trata si eu cu masti homemade, fara sa mai arunc milioane (nu o faceam nici inainte, intre noi fie vorba). de fumat m-am lasat. mai e benzina, dar pot renunta la masina mea. ramane a sotului, dar daca el aduce acum painea in casa nu pot sa ii cer ca in boemia mea sa se agate de bara tramvaiului. daca tot am urcat aceasta treapta inalta incat sa ne permitem masina, ne-am obisnuit cu confortul dat de cele 4 roti si lui nu-i pot cere sa le abandoneze.
ok, ce ar mai fi. mancarea. daca tinem cura de slabire bonurile lui sunt suficiente, iar hainele lui de birou il tin pana la sezonul urmator (eu am destule. vorba aia, mi-am luat cate ceva in fiecare sezon).
asadar, raman micile bucurii de downshifter: berea cu prietenii, calatoriile si culturalizarea (carti, un film etc.). daca berea e in cartier si iesirea saptamanala (sau bilunara), merge, dar ce ma fac cu prietenii care, de cand m-am facut downshifter(ita), se simt nevoiti sa mearga in locuri prin care nu au mai calcat de cand erau in primul an de munca si aveau salariul pe masura. e adevarat ca asa se cern oamenii. aia care sunt prieteni adevarati, vor intelege noul meu mod de viata si ma vor invidia, dar dupa ce se vor fi despartit de mine, vor merge intr-un club din centru ca sa isi demonstreze ca nu au ajuns asa rau ca mine. iar eu nu voi sti de asta si chiar de voi fi aflat imi voi spune ca sunt inca prinsi in plasa consumerismului si ma voi ruga pentru mantuirea lor si vom socializa in continuare fericiti.
calatorii...da...eu nu m-am omorat niciodata sa umblu cu traista in spinare (o experienta nefericita mi-a taiat avantul: rucsac prea mare, drum prea lung, niciun baiat care sa ma placa suficient cat sa-mi care povara etc.). nici cu cortul nu am mers fiindca am o problema cu lipsa toaletei. cand vor creste brusturi in padure cu capace pe ei, sa ma anuntati, ca ma bag. vreau confort. asta il gasesc la vile cu margarete. dar ca downshifter nu mai am bani pentru margarete. plus ca ma trage rau ata sa vad alte tari (da, sunt snoaba pt ca inainte de a-mi vedea toata tara am dat fuga in strainatate). si nu mai am 16 ani sa plec cu primul tren si sa stau in hosteluri cu 20 de paturi in camera (pe asta am facut-o o data; by the way, am stat intr-o fosta celula dintr-o inchisoare dezafeactata). plus ca imi place sa aflu mai intai ce iese din gura unui om si nu pe cealalalta cale in timp ce in som se intoarce usurat pe o parte. deci calatoriile le pun pe hold. poate prind doar concediul anual din banii facuti de sot si fugim pentru a 10 oara consecutiv in bulgaria (nu am ajuns inca acolo, dar am ales destinatia pentru dramatismul povestii). da, ne place mult acolo, dar nici in alta parte nu ne permitem sa mergem.
culturalizarea. hai ca pentru o carte mereu o sa am bani. dans... downloadez cursuri ca sa nu merg la sala. inot...dar garla ce are sau strandul cu ciuperci?
gata, in mare am acoperit toate aspectele. nu si buzunarul (dar ce sa fac, inca imi zornaie ca tinichelele principiile materialiste).
plus ca eu nu l-am intrebat pe al meu: vrei sa "join me" in downshiting? la asta nu m-am gandit, mai ales ca lui, ca si mie, ii place sa avem lucruri in comun. ce ma fac daca zice "da"?
acestea fiind zise, dupa ce am facut calculele, nu imi ramane decat sa ma intorc la viata corporatista si sa pun downshifting-ul pe lista de "to do-uri" pentru cand voi avea suficient de multi bani ca sa par ca nu imi pasa ca sunt saraca. pana atunci trebuie sa invat sa ma bucur cu un sfert de norma (cand nu sunt prea rupta de la birou ca sa mai dau o fuga la inot, de exemplu) de micile beneficii pe care le-as putea cumpara cu sudoarea fruntii mele.
cat despre voluntariatul la fundatia pentru catei abandonati, sper sa fi calculat gresit si sa ajung totusi acolo inainte de pensionare.
P.S. stiu ca prietenii apropiati vor recunoaste in acest text tonul alarmist care ma caracterizeaza si imi vor reprosa ca dezinformez populatia lasand sa se inteleaga ca duc o viata de subzistenta. sunt de acord cu ei. perna pe care dorm mi-e calduta. scuze anticipat celorlalti.
eu cica as corespunde cerintelor: sunt tanara, casatorita (deci un venit suplimentar), nu am copii (numai bine, nu am guri in plus de hranit), lucrez la o multinationala (se presupune ca mi-am pus deoparte bani albi pentru zile negre) si foarte blazata.
downshifting-ul ar parea sa fie solutia salvatoare pentru mine. mi-as da demisia, as incepe sa ma trezesc la 9, mi-as bea cafeaua (chiar daca eu nu beau decat cand imi pica ochii pe tastatura) pe terasa, apoi as pleca catre fundatia la care as deveni voluntara si as mangaia pe crestet niste catelusi nefericiti. m-as intoarce la 3-4 acasa, as sta pe net si as scrie pe blog pana pe la 6, apoi mi-ar veni sotul acasa si l-as lua sa bem o bere cu prietenii in oras. in zilele in care nu m-as duce la fundatie as citi stand in varful patului, sau m-as juca cu photoshop-ul. iar in weekend am da o fuga la munte sau la marea altora (daca mergi la noi, numai downshifting nu se numeste ca tb sa scoti din buzunar mai mult decat ar putea sa dea unul trecut la salariul minim pe economie; iar faza cu vama veche, desi e foarte cool, pe mine nu m-a prins niciodata) sau, asa cum visez, in vreo capitala europeana (dar cu low cost-ul ca sa fiu in trend). sau mai bine m-as muta la tara ca sa fiu ferita de tentatii si sa ma concentrez numai pe lucrurile simple, dar esentiale. asta dupa ce ai mei ar face un infarct ca le-am vandut casa la care am muncit nu stiu cati ani si pe care urmau sa mi-o lase mostenire. in genere, m-as putea ocupa full time de lucrurile la care am visat, dar pe care, dintr-un motiv sau altul, le-am tot amanat: mai multa comunicare senzoriala cu consortul, dansul, calatoriile, inotul, masajul si in genere tot ce am mentionat mai sus.
dowshifting-ul ar insemna sa nu mai imi iau haine de firma (nu ca acum m-as imbraca de la Gucci sau nu stiu ce designer pe val. nu nu imi voi mai lua nici macar de la d-alde mango sau zara, temple al consumerimului. caaah). sa nu mai stau la hoteluri de 5 stele (in viata mea am calcat de doua ori in asa ceva: o data cand am mers in singura mea delegatie de pana acum si apoi in luna de miere). as regreta totusi jacuzzi-ul (da, recunosc ca e o placere decadenta). ok, pot sa trec peste aceste aspecte neesentiale.
raman insa detaliile... de exemplu, cine gateste, spala, calca si da cu aspiratorul? cu calcatul si spalatul merge cum mai merge, dar eu gatesc doar de cateva ori pe an: omlete, paste si orez. punct. in rest, cantina si pachetul de la mama sa traiasca. ca downshifter cantina sau supermarketul pica, iar mama nu imi va putea gati la infinit. ok, deci imi suflec manecile si trec la aparat. cu experienta mea si cu produsele organice la care voi apela ca parte a noii mele filozofii de viata, imi voi consuma zilnic 2 ore pt asta (am testat deja. in plus, daca merg pe principiul mancarii sanatoase ar insemna sa gatesc zilnic si sa fac o portie separata si pentru sotul care munceste pentru amandoi si pe care nu il pot convinge ca alta mancare decat cea moldoveneasca e comestibila). bun... bag asta in program de la 4 la 6, fix cand era intervalul dedicat comunicarii online si decalez celelalte activitati.
mai departe, de unde bani pentru cheltuielile casei (numai gazele, de exemplu, ne rup iarna - 10 -15 milioane, dar deh stau la casa, sunt o decadenta) si utilitati (internet, mobil - ca sa tin legatura cu lumea). din salariul sotului...care nu are pe ecuson cuvantul magic "manager". de doctor nu am nevoie. eram sanatoasa la ultimele analize.
de restul placerilor vinovate ma pot priva. nu ma mai duc la salon sa imi dau jos parul. aparatul bate ceara, desi nu e pe gustul meu, sunt dipusa la concesie. fata mi-o pot trata si eu cu masti homemade, fara sa mai arunc milioane (nu o faceam nici inainte, intre noi fie vorba). de fumat m-am lasat. mai e benzina, dar pot renunta la masina mea. ramane a sotului, dar daca el aduce acum painea in casa nu pot sa ii cer ca in boemia mea sa se agate de bara tramvaiului. daca tot am urcat aceasta treapta inalta incat sa ne permitem masina, ne-am obisnuit cu confortul dat de cele 4 roti si lui nu-i pot cere sa le abandoneze.
ok, ce ar mai fi. mancarea. daca tinem cura de slabire bonurile lui sunt suficiente, iar hainele lui de birou il tin pana la sezonul urmator (eu am destule. vorba aia, mi-am luat cate ceva in fiecare sezon).
asadar, raman micile bucurii de downshifter: berea cu prietenii, calatoriile si culturalizarea (carti, un film etc.). daca berea e in cartier si iesirea saptamanala (sau bilunara), merge, dar ce ma fac cu prietenii care, de cand m-am facut downshifter(ita), se simt nevoiti sa mearga in locuri prin care nu au mai calcat de cand erau in primul an de munca si aveau salariul pe masura. e adevarat ca asa se cern oamenii. aia care sunt prieteni adevarati, vor intelege noul meu mod de viata si ma vor invidia, dar dupa ce se vor fi despartit de mine, vor merge intr-un club din centru ca sa isi demonstreze ca nu au ajuns asa rau ca mine. iar eu nu voi sti de asta si chiar de voi fi aflat imi voi spune ca sunt inca prinsi in plasa consumerismului si ma voi ruga pentru mantuirea lor si vom socializa in continuare fericiti.
calatorii...da...eu nu m-am omorat niciodata sa umblu cu traista in spinare (o experienta nefericita mi-a taiat avantul: rucsac prea mare, drum prea lung, niciun baiat care sa ma placa suficient cat sa-mi care povara etc.). nici cu cortul nu am mers fiindca am o problema cu lipsa toaletei. cand vor creste brusturi in padure cu capace pe ei, sa ma anuntati, ca ma bag. vreau confort. asta il gasesc la vile cu margarete. dar ca downshifter nu mai am bani pentru margarete. plus ca ma trage rau ata sa vad alte tari (da, sunt snoaba pt ca inainte de a-mi vedea toata tara am dat fuga in strainatate). si nu mai am 16 ani sa plec cu primul tren si sa stau in hosteluri cu 20 de paturi in camera (pe asta am facut-o o data; by the way, am stat intr-o fosta celula dintr-o inchisoare dezafeactata). plus ca imi place sa aflu mai intai ce iese din gura unui om si nu pe cealalalta cale in timp ce in som se intoarce usurat pe o parte. deci calatoriile le pun pe hold. poate prind doar concediul anual din banii facuti de sot si fugim pentru a 10 oara consecutiv in bulgaria (nu am ajuns inca acolo, dar am ales destinatia pentru dramatismul povestii). da, ne place mult acolo, dar nici in alta parte nu ne permitem sa mergem.
culturalizarea. hai ca pentru o carte mereu o sa am bani. dans... downloadez cursuri ca sa nu merg la sala. inot...dar garla ce are sau strandul cu ciuperci?
gata, in mare am acoperit toate aspectele. nu si buzunarul (dar ce sa fac, inca imi zornaie ca tinichelele principiile materialiste).
plus ca eu nu l-am intrebat pe al meu: vrei sa "join me" in downshiting? la asta nu m-am gandit, mai ales ca lui, ca si mie, ii place sa avem lucruri in comun. ce ma fac daca zice "da"?
acestea fiind zise, dupa ce am facut calculele, nu imi ramane decat sa ma intorc la viata corporatista si sa pun downshifting-ul pe lista de "to do-uri" pentru cand voi avea suficient de multi bani ca sa par ca nu imi pasa ca sunt saraca. pana atunci trebuie sa invat sa ma bucur cu un sfert de norma (cand nu sunt prea rupta de la birou ca sa mai dau o fuga la inot, de exemplu) de micile beneficii pe care le-as putea cumpara cu sudoarea fruntii mele.
cat despre voluntariatul la fundatia pentru catei abandonati, sper sa fi calculat gresit si sa ajung totusi acolo inainte de pensionare.
P.S. stiu ca prietenii apropiati vor recunoaste in acest text tonul alarmist care ma caracterizeaza si imi vor reprosa ca dezinformez populatia lasand sa se inteleaga ca duc o viata de subzistenta. sunt de acord cu ei. perna pe care dorm mi-e calduta. scuze anticipat celorlalti.
marți, 19 august 2008
film de vara
pe caldurile astea se recomanda langa spritul cu mult sifon si filme la fel de light. intamplarea a facut sa dau peste "Penelope", un film scos acum 2 ani, dar pe care eu nu m-as grabi sa suflu praful uitatii. mi-a placut pentru ca doar aparent reia eterne teme precum cea a printesei care trebuie salvata de printul pe calul alb. numai ca aici printul nu are cal alb, nici cai putere, nici vreun amestec in salvarea frumoasei (care de fapt e urata ca un ...porc, literalmente).
pe scurt: christina ricci (penelope) e o fata prin venele careia curge sange albastru si care a avut ghinionul sa "beneficieze" de un blestem aruncat asupra familiei sale cu multa vreme in urma. ca atare, are in dotare un rat nobil (nu , nu poate scape de el prin chirurgie plastica; regizorul a avut grija sa elimine aceasta intrebare de pe buzele spectatorilor inca de la inceputul filmului). singura ei scapare ar fi fost, se pare, sa reusesca sa se marite cu cineva din inalta societate care sa fie capabil sa o pupe pe rat (primul cliseu: tema broscoiului raios). parintii se ocupa de headhunting in acest sens (mama mai ales), dar fara mare succes. pana intr-o zi cand printr-o minunta incurcatura, fata il cunoaste pe cel care parea sa fie printul ei, dar care refuza sa o ia de nevasta. fata fuge de acasa (tem independizarii si a ruperii barierelor)si incepe o noua viata in care isi face prieteni si niscai bani. nici urma de print insa. parintii dau de urma ei pana la urma si o conving sa se marite cu un altul care ii fusese introdus inainte de print si care la inceput s-a speriat atat de tare de ea incat a declansat o o vanatoare de vrajitoare (foarte interesant tratata tema fricii si a consecintelor acestora; vezi denaturare, hiperbolizare, respingerea virulenta a tot ceea ce nu intelegem; necesitatea de a acuza doar pentru a ne scuza). in fine, fata cu caracter, ea zice "nu" cand vine vorba sa se dea pe mana pretendentului. fuge (runaway bride) si atunci se produce minunea. spune cuvintele magice: "important e ca ma accept pe mine asa cum sunt" si ratul se retrage. dupa aceea mama isi cere scuze ca nu si-a vazut niciodata copilul dincolo de infatisarea exterioara (tema relatiei dificile dintre mame si fiice) si ca nu a invat-o sa se iubeasca asa cum e, ci a pregatit-o doar pt momentul in care urma sa scape de handicap (tema "focusarii" exclusive pe obiectiv - tipic american). tatal insa e genial: accepta cu nonsalanta problema fiicei lui (asccepta si ca prblemele din viata si pe sotia cicalitoate pe care o iubeste neconditionat - asa ceva mai rar). in fine, mama e iertata, fata se desprinde de parinti (tema parasirii cuibului) si abia cand isi pune viata pe picioare il cauta pe print si se presupune ca au incalecat pe-o sa......
de ce mi-a placut totusi....
1. john mcavoy (vezi si recentul Wanted - in care nu m-a convins). aici in rolul pungasului cinstit (refuza banii pe care ar fi trebuit sa ii primeasca pt a o discredita pe fata), al anti-printului: e de conditie modesta, e macinat de viciu (jocurile de noroc), nu are directie in viata, a abandonat pasiunea sa: pianul. nu joaca roul personajului negativ decat 5 minute din film. oricum, dupa ce intalneste persoana porc...trivita se hotaraste sa isi puna ordine in viata. practic, nu el o salveaza pe printesa, ci invers, si asta doar prin puterea exemplului ei.
2. pt ca, desi filmul puncteaza toate cliseele unei povesti, le depaseste elegant. tema printului salvator, obstacolele din calea iubirii, tema casatoriei (apropo, prin blestemul pus asupra familiei de fapt se pune presiune foarte mare pe legitimizarea relatiilor, dar ideea isi pierde din impact dupa ce eroii filmului demonstreaza ca se poate si fara) etc.
3. penelope (ma asteptam ca numele sa fie purtator de mesaj, dar o explicatie in acest sens nu e oferita in film. poate doar daca se face asocierea cu tema sotiei credincioase care isi tine la distanta petitorii pana i se intoarce sotul, in cazul de fata pana se indragosteste de cel potrivit): e puternica (de fapt filmul e despre forta pe care tb sa o descoperi in tine) si isi rezolva singura problemele. e independenta (fuge de acasa), se adapteaza repede, isi ia chiar si o slujba (nu e copil de bani gata), iar in relatie nu se intra decat cand are puse puse la punct toate celelalte aspecte. mesaj ?!: nu veni intr-o relatie cu probleme nerezolvate pt ca s-ar putea sa o faci praf (valbil si in cazul lui)
4. tipul ziaristului de scandal, care descopera insa ca este si om. personajul in sine e de poveste. evolueaza neasteptat in sensul ca dupa ce face o obsesie care il tine peste 20 de ani descopera ca orgoliul ranit l-a dus pe cai gresite in viata (ca si in cazul pretendentului de vita nobila) si se redreseaza.
5. glumitele cu sunculita de porc....
filmul este o lectie plina de umor despre iertare si acceptare.
duminică, 3 august 2008
frumusete trecatoare
stiati ca florile lor "traiesc"doar 24 de h?
cred si eu ca mama ii iubeste. are si de ce.
de alftel, sigura planta de ghiveci de care am fost atasata vreodata a fost un cactus (de alt soi decat cel din imagine)si care a murit in chinuri intr-o iarna friguroasa. saracu' mi-a tot batut in geam cerandu-mi sa il bag in casa, dar l-am tratat cu indiferenta pentru ca indraznise sa zvarle cu pamant pe covorul pe care trona. de fapt matele ii inscenasera infractiunea, dar eu nu am avut timp nici chef sa ii ascult argumentele. imi fusese prieten ani buni, intr-o perioada de tranzitie pentru mine. l-m luat in spatiu cand nu era decat un bat care nu promitea sa dea ceva semnificativ lumii si l-am lasat sa imi respire aerul. ... a fost langa mine vreo cativa ani, timp in care a dat frunze, s-a inaltat si a devenit prezentabil. cel mai mult l-am iubit insa cand era doar un bat....
cred si eu ca mama ii iubeste. are si de ce.
de alftel, sigura planta de ghiveci de care am fost atasata vreodata a fost un cactus (de alt soi decat cel din imagine)si care a murit in chinuri intr-o iarna friguroasa. saracu' mi-a tot batut in geam cerandu-mi sa il bag in casa, dar l-am tratat cu indiferenta pentru ca indraznise sa zvarle cu pamant pe covorul pe care trona. de fapt matele ii inscenasera infractiunea, dar eu nu am avut timp nici chef sa ii ascult argumentele. imi fusese prieten ani buni, intr-o perioada de tranzitie pentru mine. l-m luat in spatiu cand nu era decat un bat care nu promitea sa dea ceva semnificativ lumii si l-am lasat sa imi respire aerul. ... a fost langa mine vreo cativa ani, timp in care a dat frunze, s-a inaltat si a devenit prezentabil. cel mai mult l-am iubit insa cand era doar un bat....
pisicimea de acasa
.jpg)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)