copiii sunt fiinte frumoase, curate, care cuceresc prin naturalete. ce se intampla insa cand si copiii sunt "integrati" fara voie in societatea asta in care totul e falsificat pentru a se ridica la standardele unor idealuri arficiale?
ei bine, sunt inscrisi la concursurile de frumusete. sunt invatati ca nimic nu conteza mai mult decat o panglica pe care scrie "beautiful", ca primesc tot ce isi doreasc daca aduc acasa un trofeu, desi parintii declara ca ii iubesc indiferent daca participa sau nu (dar plang in pumni daca cei mici fac o scena care le compromite participarea la un concurs).
vorbim de mame aproape fara exceptie obeze, care si-au ratat viata si incearca acum sa o traiasca prin delegare. desi mai toate aceste tinere mame traiesc in conditii precare, investesc in artificializarea si ofilirea timpurie a copiilor lor: in sedinte de bronzat, epilat, machiaj, vopsea de par, mese, peruci, manichiura, rochii sclipicoase pentru fetite de pana in 7 ani. mamele fac insa economii serioase cand pregatesc ele insele coregrafia fetitelor lor, invatandu-le sa pozeze fals si sa se miste ca niste papusi robotizate.
din pregatirea psihologica fac parte cursuri incropite despre cat de bine e sa nu fie ele insele, despre dragostea pe care o primesc doar daca dau fals din gene si daca se fataie lasciv ca niste lolite premature. iar bunicii, cu lacrimi de mandrie in coltul ochilor, le spun nepotilor ca pot reusi sa impresioneze, daca intr-adevar cred in asta.
desi nu e episodul pe care l-am vazut eu, iata ceva similar aici.
duminică, 25 octombrie 2009
sâmbătă, 24 octombrie 2009
despre nunti si coafuri stancoase
toate nuntile au in comun, in afara de o mireasa imbujorata, un mire care doar prin exceptie arata bine in costum, lautari trecuti de prima tinerete, melodia "ti-am dat un inel" si invitate cu rochii lame combinate cu pantofi de functionara. ca sa intregeasca imaginea, acestea le asorteaza cu un spate matahalos si teapan, burti care nu pot fi stavilite de voalurile aurii si indispensabila coafura ridicata ca un castel pe stanca golasa a scalpului, cu zulufi care atarna sinucigasi peste urechi.
invitatele in cauza par ca au fost angajate sa filmeze o noua reclama pentru o marca de fixativ si in pauza dintre shooting-uri au bagat capul la evenimentul de alaturi, le-a placut atmosfera de nunta si au ramas sa puna in valoare proprietatile substantei pt par la o invartita sau o perinita.
ele stralucesc in cercurile care se strang si se desfac ca niste flori dezaxate, dar se intuneca cand se reasaza la masa, langa consorti cu burti si mai mari peste care troneaza curele late, gafaitori, dar cu ochi jucausi care vaneaza languros domnisoarele de onoare. cuplurile astea incheie practic un ciclu deschis de cei pe care chipurile ii sarbatoresc.
invitatele in cauza par ca au fost angajate sa filmeze o noua reclama pentru o marca de fixativ si in pauza dintre shooting-uri au bagat capul la evenimentul de alaturi, le-a placut atmosfera de nunta si au ramas sa puna in valoare proprietatile substantei pt par la o invartita sau o perinita.
ele stralucesc in cercurile care se strang si se desfac ca niste flori dezaxate, dar se intuneca cand se reasaza la masa, langa consorti cu burti si mai mari peste care troneaza curele late, gafaitori, dar cu ochi jucausi care vaneaza languros domnisoarele de onoare. cuplurile astea incheie practic un ciclu deschis de cei pe care chipurile ii sarbatoresc.
dependente
uite de ce apar atat de rar online. aici un articol excelent despre dependenta de internet.
miercuri, 30 septembrie 2009
suparari bubonice
din putul gandirii :P :
supararile adanci sunt precum un cosurile mari si plin de puroi care iti troneaza in mijlocul fruntii. daca nu scoti toata mizeria din ele, se formeaza din nou. unii zic ca e mai bine sa le lasi sa se ususce singure, altii ca trebuie scoase chiar daca ai de suportat toata durerea de dupa si umilinta de a defila o vreme cu roseata pe care nu o poti ascunde decat partial si, mai apoi, dupa ce incepe procesul de vindecare, cicatricele (chiar daca inestetice, sunt totusi un semn dureros al victoriei).
din pacate unii nu pot scapa niciodata de ele.
eu una am chef cateodata sa merg la cosmetica sa-mi curat sufletul.
supararile adanci sunt precum un cosurile mari si plin de puroi care iti troneaza in mijlocul fruntii. daca nu scoti toata mizeria din ele, se formeaza din nou. unii zic ca e mai bine sa le lasi sa se ususce singure, altii ca trebuie scoase chiar daca ai de suportat toata durerea de dupa si umilinta de a defila o vreme cu roseata pe care nu o poti ascunde decat partial si, mai apoi, dupa ce incepe procesul de vindecare, cicatricele (chiar daca inestetice, sunt totusi un semn dureros al victoriei).
din pacate unii nu pot scapa niciodata de ele.
eu una am chef cateodata sa merg la cosmetica sa-mi curat sufletul.
sâmbătă, 19 septembrie 2009
despre empatie si compasiune si despre cum le-am putea "antrena"
am citit acum cateva zile un articol mai vechi aparut in business standard (din pacate nu e disponibil si online, nu-mi explic de ce) numit "Aventuri inbine si rau" care isi propune sa explice stiintific ce sunt generozitatea, empatia si cum pot fi stimulate. iata ce am retinut:
- conform studiilor facute de Milgram(aproape la fel de faimos ca pavlov), cand oamenii obisnuiti sunt pusi sa administreze socuri electrice unor persoane pe care nu le vad, in vasta lor majoritate acestia s-au supus. de unde rezulta ca moralitatea celor mai multi capituleaza in fata autoritatii.
- conform studiilor facute de Milgram(aproape la fel de faimos ca pavlov), cand oamenii obisnuiti sunt pusi sa administreze socuri electrice unor persoane pe care nu le vad, in vasta lor majoritate acestia s-au supus. de unde rezulta ca moralitatea celor mai multi capituleaza in fata autoritatii.
- primatele sunt capabile de acte incredibile de altruism: un cimpanzeu a cules un graur ranit, s-a urcat intr-un copac inalt, i-a desfacut aripile si l-a aruncat in sus ca sa poate zbura. si exemplele pot continua.
- daca oamenii sunt intrebati daca sunt gata sa apese un buton care sa redirectioneze un gaz otravitor dinspre o camera cu 5 copii catre una cu 1 copil, majoritatea spun ca ar face-o; rasponsabila pentru acest gen de raspuns e regiunea din creier dedicata ratiunii si analizei.
- putini oameni ar ucide un om sanatos pentru a-i distribui organele catre 5 pacienti muribunzi; aici regiunea din creierul emotional se revolata la actul de a lua, direct si activ, viata unui om.
- un calugar tibetan torturat a afirmat ca in timpul captivitatii cel mai tare s-a temut ca isi va pierde compasiunea pentru garidenii care il torturau.
- creierul este dotat atat pentru virtuti cat si pentru vicii.
- oamenii cu IQ mai inalt tind sa fie mai altruisti/cooperanti.
- occidentul ii face pe oameni sa simta ca nu au destul ca sa daruiasca.
- cei mai saraci sunt mai empatici cu cei care cersesc, de exemplu.
- oamenii care se simt in siguranta din punct de vedere afectiv tind sa arate cea mai mare empatie fata de straini si si actioneze cu altruism si compasiune. e valabila si viceversa.
- mintea sa poate antrena pentru a cultiva compasiunea.
- autoritatile au o viziune diferita asupra binelui si a raului.
- iertarea a ajutat la pastrarea relatiilor de valoare. actele de rezbunare au actionat ca o descurajare impotrivaatacurilor, tradarilor; il situau pe razbunator ca pe cineva de temut, ceea ce ii punea la adapost teritoriul.
- cand societatea nu are un mecanism de aparare a drepturilor oamenilor"parintii isi invata copiii sa-si cultive o reputatie de duri si sa nu lase pe nimeni care-si bate joc de ei sa scape nepedepsit" (McCullough).
-"Evolutia favorizeaza organismele care pot fi razbunatoare cand e cazul, care pot ierta cand e necesar si care au intelepciunea s astie diferenta" (McCullough).
miercuri, 16 septembrie 2009
pledoarie antinarcisism
aici un articol interesant despre narcisismul patologic, care explica neimplicarea sau, mai bine zis, o pledoarie antinarcisism. cum sufar adeseori de un grav dezinteres social, iata o lectie de maturizare pe care mi-o asum.
luni, 14 septembrie 2009
pampoane si rupere
si pentru ca tot am pornit-o cu scoala, mi-am adus aminte cum am intrat la randul meu, cu multi ani in urma, pe o poarta verde, cu ai mei de mana. apoi mi-au dat drumul si am ramas doar cu pampoanele mai mari decat parul meu infoiat si cu ghiozdanul rosu cu alba ca zapada care imi acoperea tot spatele, care un pulover calduros de iarna.
am fost genul de copil speriat de orice, iar intrarea in clasa a fost doar prima dintr-o serie de ruperi dureroase de tot ce mi-era familiar. din pacate, in cazul meu, desi imi placeau toate materiile, eu am fost mereu terorizata de lucrul manual, sport si desen. in aceasta ordine. plangeam cand aveam orele respective si mi-aduc aminte expresia de neputinta si, dupa ce specatacolul se va fi repetat de prea multe ori, de usoara iritare, a tatalui meu (el era cel desemnat sa ma duca la scoala) cand il rugam sa nu ma lase la acele ore oribile. erau de altfel singurele la care nu ma descurcam la fel de bine ca restul colegilor mei.
p.s. nu stiu de ce am simtit nevoia acestor efuziuni melancolice si inutile... oricum, pentru un tablou complet, daca imi gasesc clasicele poze din respectiva perioada, revin cu ele :)
am fost genul de copil speriat de orice, iar intrarea in clasa a fost doar prima dintr-o serie de ruperi dureroase de tot ce mi-era familiar. din pacate, in cazul meu, desi imi placeau toate materiile, eu am fost mereu terorizata de lucrul manual, sport si desen. in aceasta ordine. plangeam cand aveam orele respective si mi-aduc aminte expresia de neputinta si, dupa ce specatacolul se va fi repetat de prea multe ori, de usoara iritare, a tatalui meu (el era cel desemnat sa ma duca la scoala) cand il rugam sa nu ma lase la acele ore oribile. erau de altfel singurele la care nu ma descurcam la fel de bine ca restul colegilor mei.
p.s. nu stiu de ce am simtit nevoia acestor efuziuni melancolice si inutile... oricum, pentru un tablou complet, daca imi gasesc clasicele poze din respectiva perioada, revin cu ele :)
cirtuitul florilor in natura
azi-dminineata nu am putut sa nu observ cum strazile au fost invadate de mogaldete cu ochii mari si curati, lipite de parinti care duceau absenti cate un buchet de flori in mana.
este interesant de observat cum tipul de flori indica nivelul veniturilor parintilor, gradul de interes al acestora pentru a o impresiona pe invatoare. oare dascalitele au ochiul format pentru a pune etichete copiilor in functie de cate gladiole sau crizanteme primesc, culoarea acestora si celofanul in care sunt sufocate? sau iau in calcul doar cadoul suplimentar oferit (chiar, se mai da?) fiindca florile au incetat sa mai fie de multa vreme moneda de schimb; acum oferirea lor este doar un gest de curtoazie gol, dar obligatoriu, bruiaj vizual indispensabil pentru a creiona restul tabloului.
indoite ade flori, mai degraba decat induioasate, aratand ca niste mirese iesind de la primarie, dascalitele isi depun apoi maldarele de clorofila in vazele achizitionate special pentru aceste ocazii. imi imaginez ca tot zilele astea acestea devin pline de solicitudine si le coplesesc cu atentii verzi pe matusile si pe vecinele pe care au tot amanat sa le viziteze in restul anului.
deh, asta e circuitul plantelor in natura si decat sa fie tinute artificial in viata in oala vreunui florar, macar sa ajunga undeva unde sa fie iubite macar o zi.
p.s. de aia nu imi place sa primesc flori, in special fara radacina, pentru ca nu mai pot asista la spectacolul vizual si olfactiv pe care il dau inainte sa isi dea obstescul sfarsit.
este interesant de observat cum tipul de flori indica nivelul veniturilor parintilor, gradul de interes al acestora pentru a o impresiona pe invatoare. oare dascalitele au ochiul format pentru a pune etichete copiilor in functie de cate gladiole sau crizanteme primesc, culoarea acestora si celofanul in care sunt sufocate? sau iau in calcul doar cadoul suplimentar oferit (chiar, se mai da?) fiindca florile au incetat sa mai fie de multa vreme moneda de schimb; acum oferirea lor este doar un gest de curtoazie gol, dar obligatoriu, bruiaj vizual indispensabil pentru a creiona restul tabloului.
indoite ade flori, mai degraba decat induioasate, aratand ca niste mirese iesind de la primarie, dascalitele isi depun apoi maldarele de clorofila in vazele achizitionate special pentru aceste ocazii. imi imaginez ca tot zilele astea acestea devin pline de solicitudine si le coplesesc cu atentii verzi pe matusile si pe vecinele pe care au tot amanat sa le viziteze in restul anului.
deh, asta e circuitul plantelor in natura si decat sa fie tinute artificial in viata in oala vreunui florar, macar sa ajunga undeva unde sa fie iubite macar o zi.
p.s. de aia nu imi place sa primesc flori, in special fara radacina, pentru ca nu mai pot asista la spectacolul vizual si olfactiv pe care il dau inainte sa isi dea obstescul sfarsit.
sâmbătă, 5 septembrie 2009
vecinii de lift
in toate lifturile cu care am circulat in romania colegii temporari de celula stau lipiti de peretii acesteia si isi zambesc rece politicos. sa fie un semn de civilizatie nemaiintalnit in alte societati care dovedeste o evolutie in raporturile cu semenii nostri? zic asta pt ca in toate filmele americane ocupantii ascensoarelor au un talent incredibil de a pretinde ca sunt singuri in cutia respectiva si iau pozitia de evacuare (spre usa) indiferent pe cine intalnesc aici. chiar si discutiile intre acestia se poarta umar langa umar, fara ca privirea sa fie indreptata spre interlocutor.
in cazul nostru sa fie vorba de faptul ca ne-am simti foarte vulnerabili daca nu am avea spatele acoperit? cu alte cuvinte ne pune la zid o usoara temere ca am putea sa ramanem cu buzunarele mai goale sau sa ne alegem cu guma in par sau pur si simplu ca vecina de la 5 ne-ar considera fara cei 7 ani de-acasa doar pentru ca o igroram desi pana mai ieri o intrebam de retete de muraturi?
pana la urma e doar o problema culturala de proxemica, care trebuie luata ca atare. mihai dinu incadreaza raporturile de acest tip in zona personala, sub-zona apropiata, in care "locuiesc" de regula cei cu care suntem foarte intimi, dar care in situatiile precum cea din lifturile aglomerate, in care simti parfumurile de toate felurile (de la dior la cel de ceapa) si poti numara cariile din gura vecinului, pot produce o usoara stare de nervozitate.
de aceea americanii par sa fi rezolvat problema elegant, tratandu-se la propriu cu spatele.
in cazul nostru, chiar daca nervozitatea ne este acceptata, tot trebuie sa adoptam aceasta forma minimala de politete, pentru ca urmatorea data sa nu fim nevoiti sa o luam pe scari pentru ca vecinii din lift au organizat un boicot impotriva noastra.
in cazul nostru sa fie vorba de faptul ca ne-am simti foarte vulnerabili daca nu am avea spatele acoperit? cu alte cuvinte ne pune la zid o usoara temere ca am putea sa ramanem cu buzunarele mai goale sau sa ne alegem cu guma in par sau pur si simplu ca vecina de la 5 ne-ar considera fara cei 7 ani de-acasa doar pentru ca o igroram desi pana mai ieri o intrebam de retete de muraturi?
pana la urma e doar o problema culturala de proxemica, care trebuie luata ca atare. mihai dinu incadreaza raporturile de acest tip in zona personala, sub-zona apropiata, in care "locuiesc" de regula cei cu care suntem foarte intimi, dar care in situatiile precum cea din lifturile aglomerate, in care simti parfumurile de toate felurile (de la dior la cel de ceapa) si poti numara cariile din gura vecinului, pot produce o usoara stare de nervozitate.
de aceea americanii par sa fi rezolvat problema elegant, tratandu-se la propriu cu spatele.
in cazul nostru, chiar daca nervozitatea ne este acceptata, tot trebuie sa adoptam aceasta forma minimala de politete, pentru ca urmatorea data sa nu fim nevoiti sa o luam pe scari pentru ca vecinii din lift au organizat un boicot impotriva noastra.
marți, 1 septembrie 2009
i'm back
m-am intors, fara regrete prea mari pentru absenta si poate la fel de confuza. blogul asta e pentru mine tabla la care am ales sa ies singura si sa recit lectiile invatate (un fel de de "eu pasez, eu dau cu capul"). numai ca in ultima vreme nu am prea mai invatat nimic.
merg pe un teren pe care nu il simt ca fiind al meu. mediul online mi se pare o imensa vitrina in care se oglindesc fidel lumi alternative. or, daca de cele mai multe ori eu nu fac fata ofertei mai mult decat generoase a vietii mele, cand as mai putea trege cu ochiul si la galantarul virtual? de fapt, asta fac acum, dar recunosc ca intr-un acces narcisic.
merg pe un teren pe care nu il simt ca fiind al meu. mediul online mi se pare o imensa vitrina in care se oglindesc fidel lumi alternative. or, daca de cele mai multe ori eu nu fac fata ofertei mai mult decat generoase a vietii mele, cand as mai putea trege cu ochiul si la galantarul virtual? de fapt, asta fac acum, dar recunosc ca intr-un acces narcisic.
miercuri, 22 aprilie 2009
femeile mobila
nu am inteles niciodata de ce producatorii autohtoni de mobila simt nevoia sa isi "boteze" produsele cu nume de femei: biblioteca diana, camera de tineret florenta, mobilierul de hol georgiana, dormitorul ioana si lista poate continua, din pacate, la nesfarsit.
sa fie doar o extensie a experientei lor de viata care i-a invatat ca daca nu pot sa le omagieze pe femeile care le bantuie existenta prin complimente fiindca ar insemna sa le minta, mai bine sa le dea iluzia ca dulapul care le ia masurile e fericit ca poarta acel nume? in traducere libera, felicitari pentru ca sunteti colturoase, patrate, tari la minte si lemn in pat...
sa luam la intamplare cazul mobilei de hol diana prezentata ca fiind practica, usor de demontat, care poate fi amplasata practic in orice unghi fara eforturi. sau a camerei de tineret izabela: in culori vii, jucausa, din placaj care imita esenta lemnoasa. suna ca in viata, nu?
vineri, 13 martie 2009
luna femeilor
judecand dupa cozile de la mc drive-urile din bucuresti, deduc ca femeile au luat pauza in bucatarie in luna martie.
daca si-au petrecut si zilele de 1 si 8 martie langa chilotii unor stripperi unsurosi si cu parul pana la fundurile lor fara par, inseamna ca au dat de jackpot. trista emancipare!
daca si-au petrecut si zilele de 1 si 8 martie langa chilotii unor stripperi unsurosi si cu parul pana la fundurile lor fara par, inseamna ca au dat de jackpot. trista emancipare!
miercuri, 25 februarie 2009
capat de linie
aseara s-a decis ca e prea obosit ca sa ma mai poata insoti in calatoria pe care am facut-o vreme de 17 ani impreuna si a plecat. m-a lasat in drum, cu bratele devenite brusc prea incapatoare in lipsa prezentei lui moi si lenese, cu auzul chinuit de lipsa torsului lui recunoscator. o sa imi fie dor de privirea mieroasa, de pernutele lui fine, de felul in care ma intampina mangaindu-se de piciorul meu si de cel in care "certa" vrabiile de la fereastra si "pastea" (da, da) iarba.
ii sunt recunoscatoare ca mi-a tinut de urat in singuratea adolescentei si ca m-a iubit generos. sunt fericita ca am avut impreuna o viata rasfatata, plina ca si burta prin care se distingea pana nu demult :).
dar, cum nimic nu dureaza o vesnicie, gore s-a incolonat in sirul celor dragi care au plecat in ultima vreme sa mai incerce si altceva decat viata...
p.s. iertati-mi penibilitatile sentimentale, dar doar asa stiu sa-i plang lipsa.
luni, 9 februarie 2009
profetii care se autoimplinesc
asteptarile noastre ne determina adesea sa provocam, inconstient, situatiile in care credem.
"imaginati-va ca sunteti grabiti, iar in asemenea imprejurari, de un singur lucru va este teama: sa nu va aflati in spatele unui sofer in varsta, la volanul unui citroen bx. pretindeti ca aceste persoane circula cu viteza mai mica decat celelalte si va incurca in trafic. accelerati un pic si, la intrarea intr-o intersectie, va treziti exact in spatele unui asemenea tip de vehicul. n-aveti nicio sansa, de asta va temeati. conduceti atunci putin mai agresiv. aveti tendinta sa va apropiati mai mult de aceasta masina decat daca ar fi fost vorba de un alt vehicul. in acest fel, incercati sa ii semnalati soferului ca va grabiti si ca ar trebui sa inainteze la randu-i mai repede. reducerea distantei va permite totodata sa va pregatiti sa il depasiti, atunci cand se va ivi o oportunitate. persoana din citroen e nelinistita din cauza stilului vostru de condus. isi doreste doar sa o depasiti. isi va reduce viteza, conducand si mai calm decat de obicei, ingrijorata ca are in spate un fanatic al volanului. aceasta reactie va va intari credinta in comportamentul pe care tocmai l-ati provocat: conducatorii de bx-uri circula incet."
concluzie: feriti-va de certitudinile voastre, ele va pot determina sa va comportati in asa fel incat aceste credinte se vor confirma ulterior.
din "Mecanismele comportamentelor cotidiene" - serge ciccotti
"imaginati-va ca sunteti grabiti, iar in asemenea imprejurari, de un singur lucru va este teama: sa nu va aflati in spatele unui sofer in varsta, la volanul unui citroen bx. pretindeti ca aceste persoane circula cu viteza mai mica decat celelalte si va incurca in trafic. accelerati un pic si, la intrarea intr-o intersectie, va treziti exact in spatele unui asemenea tip de vehicul. n-aveti nicio sansa, de asta va temeati. conduceti atunci putin mai agresiv. aveti tendinta sa va apropiati mai mult de aceasta masina decat daca ar fi fost vorba de un alt vehicul. in acest fel, incercati sa ii semnalati soferului ca va grabiti si ca ar trebui sa inainteze la randu-i mai repede. reducerea distantei va permite totodata sa va pregatiti sa il depasiti, atunci cand se va ivi o oportunitate. persoana din citroen e nelinistita din cauza stilului vostru de condus. isi doreste doar sa o depasiti. isi va reduce viteza, conducand si mai calm decat de obicei, ingrijorata ca are in spate un fanatic al volanului. aceasta reactie va va intari credinta in comportamentul pe care tocmai l-ati provocat: conducatorii de bx-uri circula incet."
concluzie: feriti-va de certitudinile voastre, ele va pot determina sa va comportati in asa fel incat aceste credinte se vor confirma ulterior.
din "Mecanismele comportamentelor cotidiene" - serge ciccotti
marți, 3 februarie 2009
relatii interrasiale
mesaj de background: daca te joci cu mama natura si nu respecti limitarile ramurii trofice din care faci parte, odraslele tale vor fi niste porci.
duminică, 1 februarie 2009
final de epoca
timpul are minunata calitate de a se dilata sau contracta in functie de perceptia noastra. ei bine, pentru mine se incheie o saptamana foarte lunga si in acelasi timp foarte scurta in care mi-am permis luxul de a-mi raspunde intrebarii "cum ar fi fost daca...".
nu, nu am fost pe o insula cu nisip alb (unde imi doresc totusi sa ajung la un moment dat), nu am facut cursuri de dans, nu am avut timp sa meditez sau sa imi pun in practica maretele planuri. am stat acasa si am pacalit timpul. mi-am pus obiceiurile de robot in cui si m-am bucurat de liniste, de familie si prieteni, de momentele magice ale lenevelii in patul cald, de torsul pisicii mele.
m-am cautat la doctori (nu asta a facut experienta reusita :P), dar acesta a fost doar pretextul sau nevoia travestita de a iesi din casa. m-am bucurat ca nu am gasit locuri de parcare aproape de locurile in care trebuia sa ajung pentru ca am mers agale pe jos si pentru prima data in multi ani am avut ragazul sau curajul sa privesc in jurul meu si sa vad frumusetea intruchipata in cer, oameni sau case vechi, cu povesti soptite prin vita de vie uscata sau prin obloanele grele.
am fost un spectator disciplinat, ascuns in spatele unei cafele pe care am sorbit-o cu placere la indecenta ora 10 a diminetii intr-o zi oarecare a saptamanii. am cascat ochii mari in foamea de a inghiti cat mai multa din forfota orasului. recunosc ca omul mic si egoist din mine a suras satisfacut cand trecatorii infrigurati ma priveau fie cu o umbra de invidie, fie nedumerire din cauza posturii relaxate pe care o afisam. oricum, eram fericita pentru ca inainte de a ma aseza la masa (pe care am considerat-o o rasplata meritata) am avut parte de cateva semne primite ca bonus. am invatat pe o distanta de 200 de metri ca, desi uneori nu are sens unde te poarta pasii, exista un motiv pentru care mergi intr-o anumita directie, ca daca stii cam ce vrei, dar nu te agati de acel lucru cu disperarea de a nu reusi, ti se iveste oportunitatea. de unde am tras concluzia ca nu trebuie fortat nimic. in plus, ma gandeam pe drum la bunica mea si mi-a aparut in cale o batranica pentru care am luat ceva de-ale gurii. pentru mine a fost un semn ca bunica ma iarta ca nu o port in gand atat de des cat ar trebui si eu insami mi-as dori.
am simtit atunci ca am castigat in fata timpului si as fi vrut sa inghet acolo, sa-mi lipesc nasul de ferestra si sa nu mai fac altceva decat sa ma uit la cel mai mare reality show numit viata.
a fost reconfortant sa ma opresc din impinsul rotii de moara, sa nu cosum resurse participand la bunul mers al lumii. protejata de sticla, fara timpul care sa imi sufle in coaste, am devenit sincera cu mine si cu ceea ce mi-as dori sa mi se intample mai des. Raspunsurile nu i-ar ferici pe cei mai multi, dar macar stiu cum stau.
nu, nu am fost pe o insula cu nisip alb (unde imi doresc totusi sa ajung la un moment dat), nu am facut cursuri de dans, nu am avut timp sa meditez sau sa imi pun in practica maretele planuri. am stat acasa si am pacalit timpul. mi-am pus obiceiurile de robot in cui si m-am bucurat de liniste, de familie si prieteni, de momentele magice ale lenevelii in patul cald, de torsul pisicii mele.
m-am cautat la doctori (nu asta a facut experienta reusita :P), dar acesta a fost doar pretextul sau nevoia travestita de a iesi din casa. m-am bucurat ca nu am gasit locuri de parcare aproape de locurile in care trebuia sa ajung pentru ca am mers agale pe jos si pentru prima data in multi ani am avut ragazul sau curajul sa privesc in jurul meu si sa vad frumusetea intruchipata in cer, oameni sau case vechi, cu povesti soptite prin vita de vie uscata sau prin obloanele grele.
am fost un spectator disciplinat, ascuns in spatele unei cafele pe care am sorbit-o cu placere la indecenta ora 10 a diminetii intr-o zi oarecare a saptamanii. am cascat ochii mari in foamea de a inghiti cat mai multa din forfota orasului. recunosc ca omul mic si egoist din mine a suras satisfacut cand trecatorii infrigurati ma priveau fie cu o umbra de invidie, fie nedumerire din cauza posturii relaxate pe care o afisam. oricum, eram fericita pentru ca inainte de a ma aseza la masa (pe care am considerat-o o rasplata meritata) am avut parte de cateva semne primite ca bonus. am invatat pe o distanta de 200 de metri ca, desi uneori nu are sens unde te poarta pasii, exista un motiv pentru care mergi intr-o anumita directie, ca daca stii cam ce vrei, dar nu te agati de acel lucru cu disperarea de a nu reusi, ti se iveste oportunitatea. de unde am tras concluzia ca nu trebuie fortat nimic. in plus, ma gandeam pe drum la bunica mea si mi-a aparut in cale o batranica pentru care am luat ceva de-ale gurii. pentru mine a fost un semn ca bunica ma iarta ca nu o port in gand atat de des cat ar trebui si eu insami mi-as dori.
am simtit atunci ca am castigat in fata timpului si as fi vrut sa inghet acolo, sa-mi lipesc nasul de ferestra si sa nu mai fac altceva decat sa ma uit la cel mai mare reality show numit viata.
a fost reconfortant sa ma opresc din impinsul rotii de moara, sa nu cosum resurse participand la bunul mers al lumii. protejata de sticla, fara timpul care sa imi sufle in coaste, am devenit sincera cu mine si cu ceea ce mi-as dori sa mi se intample mai des. Raspunsurile nu i-ar ferici pe cei mai multi, dar macar stiu cum stau.
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
bread transporter
patronii firmei de paine falcon ar trebui sa-si rasplateasca generos angajatul care conduce dubita cu nr 525xx care in jurul orei 12 din acesta minunata zi plumburie de sambata a facut o cursa fenomenala pe un traseu super aglomerat. alarmat ca i se racesc painicile, i se tuflesc chiflele si i se dezumfla cozonacii, iar copiii sarmani vor ramane fara masa de pranz, s-a simtit responsabil sa depaseasca pe dreapta, sa dea flashuri, sa se bage primul la semafor si, dupa plecarea in tromba, sa depaseasca o salvare in misiune. dar merita admirate toate aceste sacrificii facute pentru cauza sa nobila.
p.s. imi cer scuze daca l-am judecat prea aspru. e la fel de probabil ca nevasta sa ii nasca si sa o fi avut-o in masina cu el sau bunicii lui sa i se fi dizlocat soldul.
p.s. imi cer scuze daca l-am judecat prea aspru. e la fel de probabil ca nevasta sa ii nasca si sa o fi avut-o in masina cu el sau bunicii lui sa i se fi dizlocat soldul.
vineri, 30 ianuarie 2009
carne "eco" si pui zambitori
"cei cu ambitii ecologiste pun mare pret ca animalele, inainte de sacrificare, sa fi avut o viata fericita. si oare de ce? nu inteleg de ce vacile trebuie sa fie cat mai fericite pana la momentul in care ajung la abator. dupa parerea mea, starea optima a sacrificului este depresia. ce poate fi mai rau decat sa rapesti viata unor animale multumite? vacile trebuie sa-si doreasca sa moara. ar trebui sa alerge grabite spre camera in care vor fi fi impuscate cu bolturi. consider ca in cercurile agricole a sosit vremea sa se discute fara rezerve despre modalitatile optime de aducere a animalelor la disperare. spre exemplu, am putea selectiona si creste o rasa de vaci intrigante si parsive, care sa-si sicaneze si sa-si parasca semenele la taran, sporind astfel starea de tensiune. o stare de stres animalic! pasunat doar in preajma autostrazilor si aeroporturilor, pitbuli lasati liberi o data pe ora, muste uriase, manipulate genetic!"
tot din cartea mai jos pomenita.
as adauga ca in aceeasi categorie intra si puii care apar pe logourile de tacamuri inghetate care zambesc fericiti (ca sunt in viata?) sau doar ignoranti. acei piu-piu au fost pusi de catre art directori sa joace teatru doar ca sa nu ne simtim vinovati cand ne infigem dintii intr-un copanel frumos rumenit si smulgem de pe el carnea rozalie. sunt de acord cu autorii ca as inghiti cu mai multa pofta carnea daca as sti ca animalul respectiv si-a dorit mai mult sa ajunga cu picioarele in sus decat sa respire fericit in ograda.
in aceeasi ordine de idei, sitati ca porcul este mai inteligent decat un caine si ca este singurul animal care nu se poate uita la cer din cauza gatului? in plus, noi, oamenii, avem o mare compatibilitate cu ei. ganditi-va la implanturile de ficat sau de rinichi de porc.
oare puii de la KFC sunt crescuti fara pene doar din motive legate de costuri sau aspectul lor de muntati ii ajuta pe taietorii de capete sa isi faca treaba fara regrete?
anyway, apreciez altruismul intregii arce a lui noe. de aceea, aspir spre o dieta bazata integral pe plante si peste (din punctul meu de vedere el intra in alta categorie, dar asta e alta poveste).
bon appetit!
tot din cartea mai jos pomenita.
as adauga ca in aceeasi categorie intra si puii care apar pe logourile de tacamuri inghetate care zambesc fericiti (ca sunt in viata?) sau doar ignoranti. acei piu-piu au fost pusi de catre art directori sa joace teatru doar ca sa nu ne simtim vinovati cand ne infigem dintii intr-un copanel frumos rumenit si smulgem de pe el carnea rozalie. sunt de acord cu autorii ca as inghiti cu mai multa pofta carnea daca as sti ca animalul respectiv si-a dorit mai mult sa ajunga cu picioarele in sus decat sa respire fericit in ograda.
in aceeasi ordine de idei, sitati ca porcul este mai inteligent decat un caine si ca este singurul animal care nu se poate uita la cer din cauza gatului? in plus, noi, oamenii, avem o mare compatibilitate cu ei. ganditi-va la implanturile de ficat sau de rinichi de porc.
oare puii de la KFC sunt crescuti fara pene doar din motive legate de costuri sau aspectul lor de muntati ii ajuta pe taietorii de capete sa isi faca treaba fara regrete?
anyway, apreciez altruismul intregii arce a lui noe. de aceea, aspir spre o dieta bazata integral pe plante si peste (din punctul meu de vedere el intra in alta categorie, dar asta e alta poveste).
bon appetit!
joi, 29 ianuarie 2009
idei de afaceri
"prietenii si cunoscutii imi vorbesc mereu despre ideile lor de afaceri. un bar cu adevarat cool; o biospalatorie auto; o cresa pentru copii cu tot cu mamele lor, prevazuta cu butic si cafenea, intr-un fost depozit de marfuri, cu galerie de arta si birou de arhitectura. de-a lungul timpului am constatat ca oamenii care-si realizeaza ideile de afaceri nu vorbesc niciodata despre ele. si mie imi vin mereu idei de afaceri si ma straduiesc sa nu prea vorbesc depsre ele. dar tot nu mi s-a intamplat niciodata sa le realizez."
adevarata enciclopedia a prezentului - oliver kuhn, alexandra reinwarth, axel frohlich
adevarata enciclopedia a prezentului - oliver kuhn, alexandra reinwarth, axel frohlich
femei de serviciu
"femeile si barbatii de la toaleta (pentru simplificare le vom numi femeile de la toaleta) au o problema absolut esentiala. cand muncesc, adica spala pe jos sau pun hartie igienica noua, farfurioara, strategic plasata in fata intrarii, ramane nesupravegheta. si cum nimeni nu lasa nimic daca nu intalneste o privire severa, cu totii am trait acele mustrari de constiinta.
femeia de la toaleta castiga, prin urmare, mai multi bani cand sta cu ochii pe farfurie, decat cand munceste. un paradox fascinant, un simbol pentru ansamblul nostru social. nu merita sa muncesti. sistemul social provoaca aparitia mentaliatii de farfuriaora. si societatea noastra genereaza femei de toaleta.
sistemul functioneaza ca o toaleta. jumatate din populatie pune bani pe ferfurioara si se alege in schimb cu conditii de tot rahatul. cealalta jumatate nu lasa nimic pe farfurioara si are parte de absolut aceleasi conditii. responsabilii incaseaza banii si triesc de pe urma faptului ca nu schimba sistemul cu nimic."
adevarata enciclopedie a prezentului - oliver kuhn, alexandra reinwarth, alex frohlich
femeia de la toaleta castiga, prin urmare, mai multi bani cand sta cu ochii pe farfurie, decat cand munceste. un paradox fascinant, un simbol pentru ansamblul nostru social. nu merita sa muncesti. sistemul social provoaca aparitia mentaliatii de farfuriaora. si societatea noastra genereaza femei de toaleta.
sistemul functioneaza ca o toaleta. jumatate din populatie pune bani pe ferfurioara si se alege in schimb cu conditii de tot rahatul. cealalta jumatate nu lasa nimic pe farfurioara si are parte de absolut aceleasi conditii. responsabilii incaseaza banii si triesc de pe urma faptului ca nu schimba sistemul cu nimic."
adevarata enciclopedie a prezentului - oliver kuhn, alexandra reinwarth, alex frohlich
luni, 12 ianuarie 2009
vineri, 9 ianuarie 2009
inventarul normalitatii
iata o parte a inventarului lucrurilor despre care coelho spune ca am ajuns sa le percepem ca fiind anormale datorita nebuniei lumii in care traim.
1. orice lucru care ne face sa ne uitam adevarata identitate si visurile si care ne face sa muncim doar pentru a produce si a ne reproduce.
2. a face o munca de la 9 la 5 care nu iti aduce nicio satisfactie, doar pentru a te putea pensiona dupa 30 de ani.
3. a te pensiona si a descoperi ca nu mai ai energie pentru a te bucura de viata si a muri la putini ani dupa aceea, de plictiseala.
4. a incerca sa faci bani in loc de a cauta fericirea.
5. a-ti incepe dimineata in istericalele ceasului desteptator.
6. a crede absolut tot ceea ce scrie in ziare.
7. a purta la gat o bucata de de material colorat, care nu are vreo utilitate de care sa fim constienti, dar pe care toti o recunosc sub numele pompos de "cravata".
8. a-ti pastra pe buze zambetul chiar si cand simti cu disperare nevoia de a plange; si a-ti fi mila de toti cei care isi arata sentimentele intime.
9. in emisfera sudica - a impodobi un copac cu vata, chiar daca iarna nu are nimic de-a face cu nasterea lui Cristos.
10. a crede la batranete ca ai ajuns sa fii stapanul intelepciunii absolute a lumii, chiar daca de multe ori nu ai trait suficient pentru a recunoaste ceea ce este corect.
11. a crede ca ceilalti ne depasesc intotdeuna in toate: sunt mai frumosi, mai capabili, mai bogati, mai inteligenti etc. este foarte periculos sa te aventurezi dincolo de propriile tale limitari: cel mai convenabil este sa nu infaptuiesti nimic.
12. a repeta fara incetare "cel putin am incercat", desi in realitate nu ai facut absolut nimic in acest sens.
1. orice lucru care ne face sa ne uitam adevarata identitate si visurile si care ne face sa muncim doar pentru a produce si a ne reproduce.
2. a face o munca de la 9 la 5 care nu iti aduce nicio satisfactie, doar pentru a te putea pensiona dupa 30 de ani.
3. a te pensiona si a descoperi ca nu mai ai energie pentru a te bucura de viata si a muri la putini ani dupa aceea, de plictiseala.
4. a incerca sa faci bani in loc de a cauta fericirea.
5. a-ti incepe dimineata in istericalele ceasului desteptator.
6. a crede absolut tot ceea ce scrie in ziare.
7. a purta la gat o bucata de de material colorat, care nu are vreo utilitate de care sa fim constienti, dar pe care toti o recunosc sub numele pompos de "cravata".
8. a-ti pastra pe buze zambetul chiar si cand simti cu disperare nevoia de a plange; si a-ti fi mila de toti cei care isi arata sentimentele intime.
9. in emisfera sudica - a impodobi un copac cu vata, chiar daca iarna nu are nimic de-a face cu nasterea lui Cristos.
10. a crede la batranete ca ai ajuns sa fii stapanul intelepciunii absolute a lumii, chiar daca de multe ori nu ai trait suficient pentru a recunoaste ceea ce este corect.
11. a crede ca ceilalti ne depasesc intotdeuna in toate: sunt mai frumosi, mai capabili, mai bogati, mai inteligenti etc. este foarte periculos sa te aventurezi dincolo de propriile tale limitari: cel mai convenabil este sa nu infaptuiesti nimic.
12. a repeta fara incetare "cel putin am incercat", desi in realitate nu ai facut absolut nimic in acest sens.
joi, 8 ianuarie 2009
prima si sper ultima ninsoare
cred ca am incetat sa mai fiu copil cand nu m-am mai bucurat de ninsoare.
mergand pe firul incalcit al logicii mele, ies la socoteala 8 ani, adica tot atatia de cand am inceput sa conduc.
totusi mi-au ramas amintirile din vremurile imemoriale in care tropaiam de fericire ca omatul imi bate in geam. scuzati metafora de clasa a treia pe care care o foloseam intensiv in vremurile respective in compunerile de vacanta incheiate poetic de cele mai multe ori cu generosul "Ce frumoasa este iarna!". ehe....ce vremuri...
mergand pe firul incalcit al logicii mele, ies la socoteala 8 ani, adica tot atatia de cand am inceput sa conduc.
totusi mi-au ramas amintirile din vremurile imemoriale in care tropaiam de fericire ca omatul imi bate in geam. scuzati metafora de clasa a treia pe care care o foloseam intensiv in vremurile respective in compunerile de vacanta incheiate poetic de cele mai multe ori cu generosul "Ce frumoasa este iarna!". ehe....ce vremuri...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)