8 motive sa vedeti Hancock

ieri am fost la Hancock, un film exploziv si la propriu si la figurat, chiar daca nu memorabil. facand abstractie de risipa de masini infipte spectaculos in unghiuri ale cladirilor la care nu s-a mai vreun regizor pana acum si de bunatatea de drumuri pe care le-au facut praf la filmari fara sa aprecieze cat de norocosi sunt ca le au, Hancock e o comedie care penalizeaza subtil cliseele:



1.a) eroul e "lost in translation" si zboara haotic prin oras si viata, urmandu-si calea fara prea mare chef. nu-mi aduc aminte ca superman sa fi avut probleme de genul asta. ca atare, 1 punct in plus pt hancock. 1.b) eroul face parte din minoritatea majoritara din State: e negru, inclusiv in cerul gurii. 1.c) e cuplat de mii de ani cu o tipa alba (cine zicea ca relatiile nu tin ?!)



2. uniforma lui hancock (atunci cand se decide sa o poarte ca sa reprezinte cu brio breasla eroilor) emana masculinitate, inlocuind cu succes acele izmene colorate si foarte mulate pe care le purtau pana acum eroii. practic, din croiala hainei de piele si din cateva replici bine plasate regizorul face vant viselor ude ale gay-ilor.



3. se darama mitul ca femeia, oricat de multitasking ar fi ea, e mai putin puternica decat un barbat. bine, aici vorbim de super-eroi, dar de regula proportia se pastreaza in astfel de situatii. (10 + pt Charlize Theron)



4. actiunea nu se mai petrece in buricul lumii, New York, ci in LA (revin alta data la miturile contemporane), marele mar fiind lasat sa atraga alte catastrofe.



5. regizorul penalizeaza intr-o maiera delicioasa obsesia americanilor de a nu fi acuzati de hartuire sexuala (vezi faza cu politista in pericol).



6. fortele raului nu sunt un obstacol notabil in calea eroului. de altfel, povestea nu este despre cum hancock salveaza lumea si ii face de c* pe baietii rai, ci despre o fiinta aburita de evenimentele "recente" din ultimii lui 80 de ani care isi cauta identitatea.



7. povestea atipica de dragoste, de o putere supra-naturala ale carei blankuri epice se umplu abia la final. e rezolvata elegant si incompatibilitatea dintre amorul casnic si iubirea eterna (cei doi au fost creati in pereche, meniti sa se iubeasca vesnic, dar nu si sa coexiste pe termen lung fiindca daca stau unul langa celalalt isi pierd puterile, devin vulnerabili - stia scenaristul ca prea multa dragoste sub acelasi acoperis strica; eroii aleg sa stea departe unul de celalalt pentru a-si da sansa de a supravietui). la final el ramane cu telul inalt, iar ea cu iubirea de suburbii, calda si care tine doar o viata de om.



8. locul vesnic al angajatului in slujba glamorous de creativ intr-o agentie de publicitate e luat de PR. nu e neaparat glamorous, dar e e pe val (si va ramane multa vreme acolo). pt cei care nu au idee cu ce se manaca, nu va lasati pacaliti de idealismul personajului. in jobul asta majoritatea doar mimeaza ca poseda caracteristica asta. in plus, cam exagerata demonstratia ca oamenii isi pot schimba atitudinea doar dupa cateva actiuni de PR bine tintite (sau la americani e mai usor sa faci PR?!)



in rest, replici super haioase si umor de situatie pe masura. will smith nu se dezminte in partile astea ale filmului.