mai bine mai tarziu decat niciodata

sunt datoare catorva persoane, inclusiv mie, cu acest post. cam tarziu pt impresii despre bestfest, dar darele sentimentale ale orelor petrecute acolo nu imi dau pace. inca simt mirosul de tinerete si de libertate care trasnea imbatator acolo.

si cand ma gandesc ca nici nu am vrut sa merg... aici apreciez insitenta semi-muteasca a lui C (vezi foto jos) care, dupa ce m-a privit juma' de zi cum imi ard timpul dand cu banul mental daca sa fac o baie de multime sau nu, m-a convins simplu, invitandu-ma la o alergare spre tramvai si la o mancare libaneza livrata direct de allah (despre asta, alta data; initierea mi-o facuse bitzi cu vreo 2 saptamani inainte).

de ce am ezitat? sunt balanta, trebuie sa am grija de branding-ul personal... in plus, adevarul e ca, probabil, eram singura persoana care mergea la concert fara sa fi stiut vreo melodie a inculpatilor de pe scena . da, doamnelor si domnilor, eram analfabeta muzical si mi-era ca lumea se va prinde de asta. era ca si cum i s-ar fi dat unuia sa citesca pascal sau kant, dar el nu poate sa buchiseasca nici dl goe.

in fine, mi-am acceptat in sfarsit incultura si, dupa o masa copioasa in locul secret, am trecut pe taramul oamenilor loberi. la intrare m-au obligat sa imi las grijile, calculele si planurile care dau sens vietii mele responsabile. cu geanta usoara am simtit ca incep sa zbor si sa respir diversitate. uitasem ca oamenii sunt frumosi si mai ales atat de diferiti. as fi luat-o acasa pe fata care m-a inspirat pentru cateva minute, cat a stat langa mine, cu codite si cizme si tatuaj. greu sa spus cati ani avea. putea sa aiba 16 sau 32. era frumoasa cand se bataia melodios. si as fi luat-o si varianta catapultata la bucuresti a lui bob marley, sau pe, sau pe.... frumoase shite, ale caror linii mi se scurg printre degetele boante.

i-am iubit pt ca toti aveau ceva ce eu uit ca posed. viata... m-am ratacit prin lanuri de picioare, i-am privit de jos pe cei care ma acopereau in fericirea lor, m-am aruncat in valurile de energie si am inotat in strgatele lor. hoarda asta frumoasa mi-a dat inapoi amintiri, si, la promotie, si iluzia ca mai am o sansa sa deraiez de pe autostada pe care rulez regulamentar in fiecare zi. daca as iesi mai des in decoruri magice ca asta, care iti fac sangele sa fiarba mai ceva decat carburatorul ranit...

P.S. am invatat sa spun Kaiser Chiefs si sunt mandra de asta. baietii scriu asa frumos muzical si emana atata energie incat e imposibil sa nu iei microbul de la ei.