de ce nu pot sa trec la downshifting

downshiftingul e curentul pe care l-as imbratisa de azi....

eu cica as corespunde cerintelor: sunt tanara, casatorita (deci un venit suplimentar), nu am copii (numai bine, nu am guri in plus de hranit), lucrez la o multinationala (se presupune ca mi-am pus deoparte bani albi pentru zile negre) si foarte blazata.

downshifting-ul ar parea sa fie solutia salvatoare pentru mine. mi-as da demisia, as incepe sa ma trezesc la 9, mi-as bea cafeaua (chiar daca eu nu beau decat cand imi pica ochii pe tastatura) pe terasa, apoi as pleca catre fundatia la care as deveni voluntara si as mangaia pe crestet niste catelusi nefericiti. m-as intoarce la 3-4 acasa, as sta pe net si as scrie pe blog pana pe la 6, apoi mi-ar veni sotul acasa si l-as lua sa bem o bere cu prietenii in oras. in zilele in care nu m-as duce la fundatie as citi stand in varful patului, sau m-as juca cu photoshop-ul. iar in weekend am da o fuga la munte sau la marea altora (daca mergi la noi, numai downshifting nu se numeste ca tb sa scoti din buzunar mai mult decat ar putea sa dea unul trecut la salariul minim pe economie; iar faza cu vama veche, desi e foarte cool, pe mine nu m-a prins niciodata) sau, asa cum visez, in vreo capitala europeana (dar cu low cost-ul ca sa fiu in trend). sau mai bine m-as muta la tara ca sa fiu ferita de tentatii si sa ma concentrez numai pe lucrurile simple, dar esentiale. asta dupa ce ai mei ar face un infarct ca le-am vandut casa la care am muncit nu stiu cati ani si pe care urmau sa mi-o lase mostenire. in genere, m-as putea ocupa full time de lucrurile la care am visat, dar pe care, dintr-un motiv sau altul, le-am tot amanat: mai multa comunicare senzoriala cu consortul, dansul, calatoriile, inotul, masajul si in genere tot ce am mentionat mai sus.

dowshifting-ul ar insemna sa nu mai imi iau haine de firma (nu ca acum m-as imbraca de la Gucci sau nu stiu ce designer pe val. nu nu imi voi mai lua nici macar de la d-alde mango sau zara, temple al consumerimului. caaah). sa nu mai stau la hoteluri de 5 stele (in viata mea am calcat de doua ori in asa ceva: o data cand am mers in singura mea delegatie de pana acum si apoi in luna de miere). as regreta totusi jacuzzi-ul (da, recunosc ca e o placere decadenta). ok, pot sa trec peste aceste aspecte neesentiale.

raman insa detaliile... de exemplu, cine gateste, spala, calca si da cu aspiratorul? cu calcatul si spalatul merge cum mai merge, dar eu gatesc doar de cateva ori pe an: omlete, paste si orez. punct. in rest, cantina si pachetul de la mama sa traiasca. ca downshifter cantina sau supermarketul pica, iar mama nu imi va putea gati la infinit. ok, deci imi suflec manecile si trec la aparat. cu experienta mea si cu produsele organice la care voi apela ca parte a noii mele filozofii de viata, imi voi consuma zilnic 2 ore pt asta (am testat deja. in plus, daca merg pe principiul mancarii sanatoase ar insemna sa gatesc zilnic si sa fac o portie separata si pentru sotul care munceste pentru amandoi si pe care nu il pot convinge ca alta mancare decat cea moldoveneasca e comestibila). bun... bag asta in program de la 4 la 6, fix cand era intervalul dedicat comunicarii online si decalez celelalte activitati.

mai departe, de unde bani pentru cheltuielile casei (numai gazele, de exemplu, ne rup iarna - 10 -15 milioane, dar deh stau la casa, sunt o decadenta) si utilitati (internet, mobil - ca sa tin legatura cu lumea). din salariul sotului...care nu are pe ecuson cuvantul magic "manager". de doctor nu am nevoie. eram sanatoasa la ultimele analize.

de restul placerilor vinovate ma pot priva. nu ma mai duc la salon sa imi dau jos parul. aparatul bate ceara, desi nu e pe gustul meu, sunt dipusa la concesie. fata mi-o pot trata si eu cu masti homemade, fara sa mai arunc milioane (nu o faceam nici inainte, intre noi fie vorba). de fumat m-am lasat. mai e benzina, dar pot renunta la masina mea. ramane a sotului, dar daca el aduce acum painea in casa nu pot sa ii cer ca in boemia mea sa se agate de bara tramvaiului. daca tot am urcat aceasta treapta inalta incat sa ne permitem masina, ne-am obisnuit cu confortul dat de cele 4 roti si lui nu-i pot cere sa le abandoneze.

ok, ce ar mai fi. mancarea. daca tinem cura de slabire bonurile lui sunt suficiente, iar hainele lui de birou il tin pana la sezonul urmator (eu am destule. vorba aia, mi-am luat cate ceva in fiecare sezon).

asadar, raman micile bucurii de downshifter: berea cu prietenii, calatoriile si culturalizarea (carti, un film etc.). daca berea e in cartier si iesirea saptamanala (sau bilunara), merge, dar ce ma fac cu prietenii care, de cand m-am facut downshifter(ita), se simt nevoiti sa mearga in locuri prin care nu au mai calcat de cand erau in primul an de munca si aveau salariul pe masura. e adevarat ca asa se cern oamenii. aia care sunt prieteni adevarati, vor intelege noul meu mod de viata si ma vor invidia, dar dupa ce se vor fi despartit de mine, vor merge intr-un club din centru ca sa isi demonstreze ca nu au ajuns asa rau ca mine. iar eu nu voi sti de asta si chiar de voi fi aflat imi voi spune ca sunt inca prinsi in plasa consumerismului si ma voi ruga pentru mantuirea lor si vom socializa in continuare fericiti.

calatorii...da...eu nu m-am omorat niciodata sa umblu cu traista in spinare (o experienta nefericita mi-a taiat avantul: rucsac prea mare, drum prea lung, niciun baiat care sa ma placa suficient cat sa-mi care povara etc.). nici cu cortul nu am mers fiindca am o problema cu lipsa toaletei. cand vor creste brusturi in padure cu capace pe ei, sa ma anuntati, ca ma bag. vreau confort. asta il gasesc la vile cu margarete. dar ca downshifter nu mai am bani pentru margarete. plus ca ma trage rau ata sa vad alte tari (da, sunt snoaba pt ca inainte de a-mi vedea toata tara am dat fuga in strainatate). si nu mai am 16 ani sa plec cu primul tren si sa stau in hosteluri cu 20 de paturi in camera (pe asta am facut-o o data; by the way, am stat intr-o fosta celula dintr-o inchisoare dezafeactata). plus ca imi place sa aflu mai intai ce iese din gura unui om si nu pe cealalalta cale in timp ce in som se intoarce usurat pe o parte. deci calatoriile le pun pe hold. poate prind doar concediul anual din banii facuti de sot si fugim pentru a 10 oara consecutiv in bulgaria (nu am ajuns inca acolo, dar am ales destinatia pentru dramatismul povestii). da, ne place mult acolo, dar nici in alta parte nu ne permitem sa mergem.

culturalizarea. hai ca pentru o carte mereu o sa am bani. dans... downloadez cursuri ca sa nu merg la sala. inot...dar garla ce are sau strandul cu ciuperci?

gata, in mare am acoperit toate aspectele. nu si buzunarul (dar ce sa fac, inca imi zornaie ca tinichelele principiile materialiste).

plus ca eu nu l-am intrebat pe al meu: vrei sa "join me" in downshiting? la asta nu m-am gandit, mai ales ca lui, ca si mie, ii place sa avem lucruri in comun. ce ma fac daca zice "da"?

acestea fiind zise, dupa ce am facut calculele, nu imi ramane decat sa ma intorc la viata corporatista si sa pun downshifting-ul pe lista de "to do-uri" pentru cand voi avea suficient de multi bani ca sa par ca nu imi pasa ca sunt saraca. pana atunci trebuie sa invat sa ma bucur cu un sfert de norma (cand nu sunt prea rupta de la birou ca sa mai dau o fuga la inot, de exemplu) de micile beneficii pe care le-as putea cumpara cu sudoarea fruntii mele.

cat despre voluntariatul la fundatia pentru catei abandonati, sper sa fi calculat gresit si sa ajung totusi acolo inainte de pensionare.

P.S. stiu ca prietenii apropiati vor recunoaste in acest text tonul alarmist care ma caracterizeaza si imi vor reprosa ca dezinformez populatia lasand sa se inteleaga ca duc o viata de subzistenta. sunt de acord cu ei. perna pe care dorm mi-e calduta. scuze anticipat celorlalti.