si pentru ca tot am pornit-o cu scoala, mi-am adus aminte cum am intrat la randul meu, cu multi ani in urma, pe o poarta verde, cu ai mei de mana. apoi mi-au dat drumul si am ramas doar cu pampoanele mai mari decat parul meu infoiat si cu ghiozdanul rosu cu alba ca zapada care imi acoperea tot spatele, care un pulover calduros de iarna.
am fost genul de copil speriat de orice, iar intrarea in clasa a fost doar prima dintr-o serie de ruperi dureroase de tot ce mi-era familiar. din pacate, in cazul meu, desi imi placeau toate materiile, eu am fost mereu terorizata de lucrul manual, sport si desen. in aceasta ordine. plangeam cand aveam orele respective si mi-aduc aminte expresia de neputinta si, dupa ce specatacolul se va fi repetat de prea multe ori, de usoara iritare, a tatalui meu (el era cel desemnat sa ma duca la scoala) cand il rugam sa nu ma lase la acele ore oribile. erau de altfel singurele la care nu ma descurcam la fel de bine ca restul colegilor mei.
p.s. nu stiu de ce am simtit nevoia acestor efuziuni melancolice si inutile... oricum, pentru un tablou complet, daca imi gasesc clasicele poze din respectiva perioada, revin cu ele :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu