vecinii de lift

in toate lifturile cu care am circulat in romania colegii temporari de celula stau lipiti de peretii acesteia si isi zambesc rece politicos. sa fie un semn de civilizatie nemaiintalnit in alte societati care dovedeste o evolutie in raporturile cu semenii nostri? zic asta pt ca in toate filmele americane ocupantii ascensoarelor au un talent incredibil de a pretinde ca sunt singuri in cutia respectiva si iau pozitia de evacuare (spre usa) indiferent pe cine intalnesc aici. chiar si discutiile intre acestia se poarta umar langa umar, fara ca privirea sa fie indreptata spre interlocutor.

in cazul nostru sa fie vorba de faptul ca ne-am simti foarte vulnerabili daca nu am avea spatele acoperit? cu alte cuvinte ne pune la zid o usoara temere ca am putea sa ramanem cu buzunarele mai goale sau sa ne alegem cu guma in par sau pur si simplu ca vecina de la 5 ne-ar considera fara cei 7 ani de-acasa doar pentru ca o igroram desi pana mai ieri o intrebam de retete de muraturi?

pana la urma e doar o problema culturala de proxemica, care trebuie luata ca atare. mihai dinu incadreaza raporturile de acest tip in zona personala, sub-zona apropiata, in care "locuiesc" de regula cei cu care suntem foarte intimi, dar care in situatiile precum cea din lifturile aglomerate, in care simti parfumurile de toate felurile (de la dior la cel de ceapa) si poti numara cariile din gura vecinului, pot produce o usoara stare de nervozitate.

de aceea americanii par sa fi rezolvat problema elegant, tratandu-se la propriu cu spatele.
in cazul nostru, chiar daca nervozitatea ne este acceptata, tot trebuie sa adoptam aceasta forma minimala de politete, pentru ca urmatorea data sa nu fim nevoiti sa o luam pe scari pentru ca vecinii din lift au organizat un boicot impotriva noastra.